
Am stat de vorbă cu Răzvan Lavric, omul care pregătește bunătățile de la Punctul Gastronomic Local La Motoare. Îmi spune că își împarte timpul între grija pentru gospodărie și animale și munca în bucătărie. El este cel care pregătește bunătățile servite oaspeților. Face inclusiv pâinea aceea veche, pe care puține gospodine o mai fac în casele lor. Este o pâine simplă, dar turiștii o iubesc, fără să știe măcar cât durează pregătirea ei.
,,Puțini știu cât de mult îți ia să pregătești o astfel de pâine.”
Tind să-i dau dreptate. Am discutat în trecut și cu Tiberiu Cazacioc și cu chef Alex Iacob, și tot asta îmi mărturiseau. Pierdem un obicei culinar, aparent simplu, dar care bucura și însoțea ritualul culinar de la sate.
Chiar și în familia mea, pe măsură ce magazinele din sat au început să aducă pâine de la brutăriile comerciale din apropiere, această muncă „grea” și consumatoare de timp, precum făcutul pâinii în țest sau cuptorul mare de lemne, a fost înlocuită cu mersul la magazin.
În satele de câmpie, obiceiul acesta era mai întâlnit, mai ales pentru că materia primă era la îndemână. Semănau grâu, iar în anii buni îl duceau la moară și obțineau făina necesară pregătirii pâinii de toate zilele.
Răzvan Lavric, proprietarul PGL-ului ,,La Motoare”, și familia sa se implică până la cel mai mic detaliu pentru ca oaspeții să se simtă bine, iar asta nu este un aspect gândit sau controlat, ci este firescul unei familii de la țară care iubește ceea ce face și se hrănește din zâmbetele și mulțumirile celor care se bucură de bucate simple, proaspete și calde.
Am făcut această paranteză pentru a evidenția implicarea lui Răzvan Lavric, proprietarul Punctului Gastronomic Local situat în comuna buzoiană Tisău, satul Haleș. Pentru că este un obicei care piere și e cu atât mai prețios și pentru că nu este o sarcină ușoară. M-aș bucura ca fiecare turist care ajunge la PGL „La Motoare” să cunoască rânduiala și să aprecieze nu doar gustul, ci și implicarea lui Răzvan în tot acest proces de oferire a unor bucate simple, dar care fac parte din gătitul lent.
Este un loc pe care turiștii îl știu de ceva vreme. Era restaurant și era cunoscut mai ales motocicliștilor. Răzvan însuși este pasionat de motoare, de aici provenind denumirea punctului gastronomic local din județul Buzău.
Mâncarea este simplă. Așa îmi spune domnul Răzvan Lavric. „Nu este nimic ieșit din comun”, însă modul de preparare și ingredientele alese sunt cele care dau savoarea atât de căutată și greu de găsit în restaurantele urbane.
Un punct gastronomic local din Buzău, unde copiii se pot bucura de un spațiu generos și de prezența măgărușului…
Înțeleg din șirul discuției și de ce toți cei care vor să ajungă în acest loc trebuie să facă rezervare cu mult timp înainte. Vin mulți bucureșteni care caută natura, animalele și o mâncare bună. Sunt sătui de toată zarva din București și caută altceva. Cei cu copii aleg locul și pentru a-i bucura pe cei mici, dar și pentru a le arăta prichindeilor de unde vine laptele, de unde vin ouăle. Este un proces de învățare eficient, iar din pandemie, mulți au înțeles rolul fermelor și al vizitelor la ferme. Acest tip de excursii sunt frecvent întâlnite în țările vestice, dar tinde să ia amploare și la noi.
Ce tip de bucate găsești la Punctul Gastronomic Local „La Motoare”?
Ingredientele provin în mare parte din gospodăria proprie, iar necesarul este acoperit uneori și de la producători locali din apropierea punctului gastronomic local.
Mă uimește când îmi spune că a crescut capre, sute de capre, și se implică în tot acest proces. A renunțat din varii motive, iar acum crește porci din rasa Mangalița. Se pricepe bine la treaba aceasta pentru ca este fiu de veterinar și a crescut printre animale.
Tocmai de aceea, baza pentru preparatele care ajung pe mesele oaspeților este constituită din carnea de Mangalița. Această rasă nu crește atât de repede, dar este recunoscută pentru rezistența la boli, aspect pe care dl. Răzvan Lavric a ținut să mi-l precizeze pentru a-și argumenta decizia. Mai ales pentru că a optat pentru o rasă care nu crește atât de repede, așa cum este cazul altor rase de porci, dar care le oferă producătorilor locali șansa de a asigura clienților mezeluri artizanale cu etichetă curată.
Cum de are acest succes?
Am regăsit la domnul Răzvan Lavric ceea ce regăsesc la mai toți antreprenorii din mediul rural care pun pe roate un business de succes, chiar și în zone aparent izolate: îi place mult ceea ce face, este neobosit în toate acțiunile sale și se implică enorm de mult. Nu spune „nu” și vede oportunitățile, iar aici probabil îl ajută și experiența de vânzare într-o firmă mare din domeniul modei.
Acum este la Buzău, în bucătăria punctului gastronomic local, mâine este la București la evenimente dedicate gastronomiei și ospitalității. Îl ajută astfel de deplasări pentru că așa interacționează cu oamenii relevanți din industria ospitalității și tot așa este la curent cu trendurile în domeniul localurilor de mici dimensiuni, care pun accent pe ideea de lanț alimentar scurt.
Ne-am auzit la telefon într-o după-amiază răcoroasă de octombrie, iar el îmi spunea că doar în acea zi a avut pe lista de activități două evenimente: lansarea Asociației Lanțul Alimentar Scurt și „Peștele Made in România”, a doua din seria de conferințe „Gastronomia cu bune, cu rele”.
Îmi este din ce în ce mai clar că dialoghez cu un om cât se poate de ancorat în realitate. Trăiește și lucrează în mediul rural, dar este prezent la evenimentele relevante. Nici măcar nu știu cum ne-am împrietenit în online. Nu știu dacă îl am în lista de prieteni via EconomieRurala.ro sau prin intermediul bulei mele din online, formată preponderent din oameni care activează în zona ospitalității sau din antreprenori din mediul rural.
„Am fost la Torino, la Terra Madre – un eveniment cu peste 600 de expozanți din 150 de țări.”
Îmi povestește despre experiența plăcută de la Terra Madre. Este un eveniment la care a luat parte alături de alți producători locali din Buzău. Sunt producători care activează în comunitatea Slow Food Buzău. Este o comunitate despre care mi-am propus sa vorbesc mai mult și chiar să detaliez subiectul prin prisma producatorilor locali din zona Buzăului. Îmi pare mie că este cea mai activă din țara. Îmi spune că îi plac oamenii și că se încarcă cu energie pozitivă de la ei. Nici nu e nevoie să-mi spună acest lucru, pentru că îmi este cât se poate de limpede acest aspect.
„Am călătorit 18 ore cu mașina să ajung cu o parte din produsele Comunității Slow Food Buzău la cel mai mare târg internațional Slow Food din lume, târg organizat la Torino, ‘Terra Madre’. Am avut cel puțin 6000 de degustări: produse de carne (babic, cârnați de Poșta Câlnău), bere artizanală, mied, țuică-pălincă, rafineturi, melinis, covrigi de Buzău, ceapă de Buzău și usturoi de Râmnicu Sărat.
Funcționăm ca PGL și Slow Food cu niște protocoale interne și internaționale bine stabilite. PGL-ul nostru este un redresor de baterie umană,” îmi declară entuziasmat domnul Răzvan Lavric.
Îmi povestește despre succesul produselor locale din Buzău, la un târg internațional organizat la Torino și realizez cât de mult fac acești oameni pentru brandingul de țară, pentru promovarea României prin prisma produselor locale. Un astfel de antreprenor rural este, în primul rând, un gospodar în adevăratul sens al cuvântului, iar acești oameni fac mult mai mult pentru țară decât o face orice alt politruc care folosește termeni mari și integrează în strategia de comunicare sintagma „susținem producătorii locali”.
Îmi doresc să ne mai debarasăm de vechile metehne, să facem mai mult și să vorbim mai puțin.
Este unul dintre multele motive pentru care am pornit acest proiect. Știu că sunt oameni, la fel ca Răzvan, care fac lucruri foarte bine la nivel local, iar impactul lor este semnificativ. Totuși, acești oameni vorbesc prea puțin despre ceea ce fac. Mulți chiar refuză să vorbească, deși ar avea multe de spus.
Cum este mâncarea la Punctul Gastronomic Local „La Motoare”?
Oaspeții spun că este simplă și delicioasă. Prețurile sunt mai mult decât decente pentru ingredientele proaspete care ajung în farfuria turistului, mai ales că vorbim despre un lanț alimentar extrem de scurt (din ogradă în farfurie). Așadar, hrană curată, de sezon și proaspătă.
Ce pot face oaspetii care ajung in zona?
Sunt experientele clasice ale meruslui la tara. Mergi acolo daca vrei sa stai departe de betoane, sa te bucuri de peisaje si de aer curat. Mai mergi daca vrei sa mananci mancare gustoasa, gustoasa daca simti neovia sa discuti cu oamenii aceia care trudesc si traiesc in acelasi timp. Ai motive sa mergi la PGL La Motoare si daca iti plac producatorii locali si iti doresti sa umpli desaga cu bunatati sanatoase. Daca ai copii, este si mai clar ca trebuie sa pui locul acesta pe lista, insa ai grija sa iti rezervi din timp locul, deoarece oamenii de aici nu fac fata rezervarilor.
Date de contact Punctul Gastronomic Local La Motoare
Website: https://la-motoare.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/HalesBuzau
Adresa: str.Principala ,Nr. 4 45.18715, 26.57125, Tisau, Romania
Telefon: 0761 841 683
Text scris de Raluca Dumitrana